Beșiktaș Instanbul este noua campioană a Turciei. „Vulturul” a terminat la egalitate cu marea rivală Galatasaray, iar Fenerbahce a încheiat pe podium. Alexandru Maxim și Gaziantep au terminat campionatul pe locul 9, în timp ce Denis Alibec și Silviu Lung s-au salvat in extremis de la retrogradare.
S-a tras cortina peste nebunia din Turcia. Iar sezonul a fost cu adevărat unul incredibil. Beșiktaș, în pierdere mare de viteză în ultima vreme, și-a salvat titlul pe ultima sută de metri. Echipa lui Sergen Yalçın, fostul jucător al lui Mircea Lucescu, a câștigat pe terenul lui Goztepe, 2-1.
Beșiktaș a terminat sezonul la egalitate de puncte cu Galatasaray, 84 de puncte, la doi pași peste cealaltă mare echipă din Istanbul, Fenerbache, care a dat lovitura la Kayserispor, cu două goluri marcate în prelungiri.
Super Lig a ajuns la capăt de drum, într-un sezon în care pe banca tehnică a echipelor din Turcia au stat și doi români. Marius Șumudică a antrenat mai întâi la Gaziantep, ca apoi să prindă câteva meciuri pe banca celor de la Rizespor.
Și Dan Petrescu a făcut cunoștință cu Super Liga din Turcia, dar a rezistat doar opt partide pe banca lui Kayserispor.
Gaziantep, la care joacă și Alex Maxim, a terminat sezonul pe locul 9, după ce la un moment dat, cu Marius Șumudică pe bancă, urcase până pe primul loc.
De partea cealaltă, Kayserisport s-a salvat in extremis. Echipa lui Denis Alibec a pierdut dramatic, 1-2 cu Fenerbahce, care a dat lovitura în prelungirile partidei.
Beșiktaș câștigă titlul cu numărul 21 din palmares și ajunge la trei campionate câștigate după 2014, anul în care Fenerbahce a primit laurii pentru ultima dată.
? SÜPER LİG 2020-2021 SEZONU ŞAMPİYONU ŞANLI BEŞİKTAŞ!#ŞampiyonSensin pic.twitter.com/XciVHm7pwO — Beşiktaş JK (@Besiktas) May 15, 2021
? SÜPER LİG 2020-2021 SEZONU ŞAMPİYONU ŞANLI BEŞİKTAŞ!#ŞampiyonSensin pic.twitter.com/XciVHm7pwO
— Beşiktaş JK (@Besiktas) May 15, 2021
Tot în această perioadă, Galatasaray și-a mai trecut trei titluri în palmares, în timp ce Istanbul Bașakșehir a cucerit pentru prima dată marele trofeu.
Erzurum, Ankaragucu, Genclerbirligi, echipa lui Bogdan Stancu, și Denizlispor, fosta echipă a lui Costel Pantilimon, au retrogradat.
Aaron Boupendza (Hatayspor) a câștigat titlul de golgheter, cu 22 de reușite.
Şampiyon Beşiktaş pic.twitter.com/hyFyEWhMr1 — Volkan gülbiçen (@VGulbicen) May 15, 2021
Şampiyon Beşiktaş pic.twitter.com/hyFyEWhMr1
— Volkan gülbiçen (@VGulbicen) May 15, 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER